Toate postările de către Cătălina Popa

În luna FEBRUARIE 2026, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, publicul este invitat să aprecieze „Peisaj cu fabrici”(ulei pe lemn), pictură realizată de Nicolae Vermont în anul 1895.

Lucrarea, clasată în categoria Tezaur, face parte din expoziția permanentă a muzeului ”Arte și influențe în Dobrogea”.

”Nicolae Vermont a fost un pictor și gravor român de origine evreu care mai târziu s-a convertit la religia creștină ortodoxă.

S-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. Fratele său a fost traducătorul și astronomul Bernard Varvara Vermont, iar sora sa a fost actrița Lea Fanșeta Vermont, mama actriței franco-române Marioara-Aristița Ventura.

Nicolae Vermont a luat lecţii de pictură de la nimeni altul decât maestrul Nicolae Grigorescu, la numai vârsta de opt ani, pe perioada cât pictorul poposise în timpul verii la Bacău. Lecţiile acordate domnișorului Vermont au constituit, de fapt, preţul chiriei pe care i-o oferise tatăl acestuia domnului Grigorescu.

După aceasta, el a studiat la Şcoala de arte frumoase din Bucureşti, cu Theodor Aman, fiind primul student evreu al acestei instituţii, apoi la München şi la Paris. Ostil conformismului academic, Vermont s-a ataşat mişcării de înnoire a grupului pictorilor independenţi.

În 1901, Vermont se alătură grupării „Tinerimea artistică”, alături de artiști ca Ștefan Luchian, Arthur Verona și Kimon Loghi.     Gruparea  promova o artă sinceră, apropiată de realitate, în opoziție cu academismul rigid. Această asociere l-a consacrat ca un reformator al artei românești.

În pictura de peisaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu, Vermont a lăsat imagini din Câmpulung și din Oltenia, de un lirism pur și delicat, valorificând atât spontaneitatea și acuitatea observației, cât și virtuozitatea desenului. Atras de compoziție, a excelat în pictura de gen inspirată din viața oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoțională ( „Emigranții” , „Coșarul” , „Bragagiul” ) . A fost influențat și de stilul pictorului munchenez Fritz von Uhde.

De-a lungul carierei sale, Nicolae Vermont a participat la decorarea unor biserici (pictura murală a Bisericii Sfântul Silvestru din București, biserica din Cernavodă, pe cea din Mănești (Prahova)). A pictat plafonul Palatului Kalinderu și plafonul Palatului Cantacuzino din București.

Lucrările sale religioase păstrează un stil sobru, dar elegant, influențat de Bizanț și de academism.

În creația sa din ultimii ani, a înclinat spre satisfacerea gustului unui public amator de pitoresc. Lucrările sale de gravură sunt executate cu o deosebită finețe.

Prin lucrările sale, Nicolae Vermont a demonstrat o preocupare deosebită față de soarta oamenilor din zona rurală, însă a ilustrat adesea și lumea orașului, meseriași sau muncitori. A redat cu aceeași intensitate atât bucuria zilelor de sărbătoare și a horelor de la sat cât și ipostaze ale muncii. În opera sa, el urmărește obținerea de efecte psihologice prin organizarea compozițională și trece, succesiv, prin particularitățile impresionismului german și ale celui francez.”

Surse: https://www.facebook.com/MuzeuldeArtaCasaAvramide, https://www.artmark.ro/ro/artist/nicolae-vermont?srsltid=AfmBOop2gWl4IV7zMFXNV8pnIbCdTK6xzhIqnole76VJB9mySGXkzpdT , https://radiorenasterea.ro/nicolae-vermont-mare-pictor-al-neamului-romanesc/ , https://www.facebook.com/simtireromaneasca/posts/nicolae-vermont-via%C8%9Ba-%C8%99i-opera1-date-biograficenume-complet-nicolae-vermont-n%C4%83sc/1122498933242050/ , https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Vermont

Din 16 ianuarie și până la sfârșitul lunii februarie 2026,  la Casa Avramide – demisol, din str. Progresului, nr.32, publicul poate viziona expoziția itinerantă ”UniVERSURI carcerale – poezia închisorilor comuniste”.

”Concepută și realizată de Ioana Ursu, muzeograf, și Anca Sas, artist, curator și designer la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, și prezentată pentru prima dată în 2024, expoziția reunește peste o sută de poezii create în condiții de detenție de către oameni încarcerați în penitenciarele și lagărele de muncă ale regimului comunist. Versurile au fost compuse în memorie, păstrate ca un act de rezistență interioară și transcrise după eliberare, fiind publicate ulterior în antologii de lirică de detenție, reviste, ziare și volume de memorii.

„Experiența detenției politice în secolul XX sintetizează experiențe general umane: singurătatea, suferința, dorul, abandonul, alienarea, pierderea speranței și amintește, în același timp, de valori umane comune: familia, prietenia, cultura.

Închisorile regimului comunist din România, ca spații ale opresiunii și supraviețuirii, spun și această poveste: a oamenilor care, confruntați cu condiții-limită, găsesc soluția creației literare pentru a străpunge și transfigura spațiul mizer al recluziunii.

Este o poveste despre suferință și umanitate în cele mai adânci și dureroase asprimi ale ei: o poveste despre frumusețe și durere, care va cuceri direct și neașteptat inima publicului,” precizează Ioana Ursu.” (Laura Guțu – Muzeograf ICEM Tulcea)

În luna IANUARIE 2026, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, publicul este invitat să aprecieze ”Placă de faianță”, realizată într-un atelier iranian din secolul al IX-lea, în perioada dinastiei Qajar.

Lucrarea este parte a colecției de artă decorativă orientală a muzeului și este face parte din  expoziția permanentă ”Arte și influențe în Dobrogea”.

 ”În timpul dinastiei Qajar, care a fost dinastia conducătoare a Iranului, pe atunci Statul Sublim al Persiei,  din 1794 până în 1925, faianța combina măiestria tradițională cu inovația creativă. Faianța Qajar facilita exprimarea artistică acolo unde aceasta ar fi putut fi limitată de materialele de construcție de bază disponibile.

Plăcile de faianță produse în perioada Qajar au fost create atât din motive practice, cât și estetice: modelate pentru a decora interiorul sau exteriorul clădirilor, adăugând forță arhitecturală și strălucire estetică clădirilor atât religioase, cât și seculare, chiar împodobind casele oamenilor „obișnuiți”. Astfel de plăci au fost produse în tot Iranul, în special, de exemplu, în Teheran, Isfahan și Shiraz. Multe plăci Qajar își au originea în Teheran, care a devenit centrul vieții iraniene în această perioadă la nivel politic și cultural.

Dincolo de punctele forte ale plăcilor Qajar în domeniul designului arhitectural, detaliile și grandoarea lor au transformat aceste plăci într-o formă de artă în sine. De fapt, plăcile Qajar figurează în colecțiile marilor instituții colecționare din întreaga lume, inclusiv Muzeul Victoria și Albert și Muzeul Metropolitan de Artă.”

Surse: https://www.facebook.com/MuzeuldeArtaCasaAvramide, https://www.mctears.co.uk/news/splendours-of-qajar/

Miercuri, 17 decembrie 2025, ora 15:00, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară, Str. 9 Mai, Nr. 2, va avea loc vernisajul expoziției temporare ”Arhiva Deltei”.

”Inițiat de fotograful și cineastul Dragoș Lumpan, proiectul „Arhiva Deltei” structurează și digitalizează fotografii-document cu valoare artistică și istorică și alte materiale de arhivă din surse multiple pentru a aduce în primul plan o imagine diferită asupra realității din Delta Dunării, una centrată pe componenta umană, neglijată de cele mai multe ori, sau idealizată fără a fi niciodată pe deplin înțeleasă și acceptată.”

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară (tel. 0240 / 51.62.04).

În luna DECEMBRIE 2025, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, publicul este invitat să aprecieze „Alternanță de repetiție” (lemn și metal), lucrare al cărei autor este Teodor Hrib.

Lucrarea face parte din colecția de sculptură a muzeului și a intrat în patrimoniul acestuia în urma unei donații din 2020. Este expusă în cadrul expoziției permanente „Arte și influențe în Dobrogea”.

”Teodor Hrib s-a născut pe 1 ianuarie 1946 în comuna Arbore din judeţul Suceava. Încă din timpul liceului a reacţionat împotriva regimului comunist prin declaraţii publice şi desene dure. Fiind considerat ‘individ antisocial şi periculos pentru societate’, a fost anchetat şi timp de 30 de ani, în permanenţă urmărit şi persecutat.

Începând cu anul 1985, fiind considerat unul dintre cei mai buni gravori din România, Teodor Hrib a coordonat  atelierul de gravură şi galeria PODUL din Bucureşti, str. Speranţei, nr. 15. Pe uşa studioului, în spiritul convingerilor sale, artistul a aşezat o fotografie a liderului polonez Lech Walesa. În acest loc, Teodor Hrib realizează pe lângă experimentele grafice, întâlniri, discuţii şi prelegeri, evenimente atipice pentru arta contemporană românească în acel moment. În 2004, atelierul şi galeria au fost devastate. Marcat, Teodor Hrib a părăsit total gravura şi a ales să lucreze cu ‘o artă mai apropiată de viaţa reală’, după cum declara el însuşi. Sculpturile sale de tip instalaţie, alegorii, oameni-roboţi, mecanisme absurde, cu circuite integrate şi motoare zgomotoase fac subiectul unei estetici a libertăţii negăsite. Aceşti hibrizi de pictură, sculptură şi asamblaj, construiţi din obiecte decartate sunt efectul lui Teodor Hrib pentru a explica mai lucid şi mai direct contemporaneitatea.”

Surse: https://www.facebook.com/MuzeuldeArtaCasaAvramide ,

https://www.modernism.ro/2010/05/10/teodor-hrib-galeria-de-arta-contemporana-a-muzeului-national-brukenthal/