Se redeschide Gospodăria țărănească conservată în situ de la Enisala

Miercuri, 25 iunie 2014, se redeschide spre vizitare obiectivul muzeal Gospodăria țărănească conservată in situ din satul Enisala.

Program de vizitare: Miercuri – Duminică: 10.00 – 18.00. Luni și Marți: Închis.

Prețul unui bilet: 2 lei pentru elevi, studenți, pensionari; 4 lei pentru adulți. 10 lei – fotografierea; 30 lei – filmarea

Taxa pentru fotografiere: 10 lei/aparat foto

Taxa pentru filmare: 30 lei/camera video

 

Ce spun specialiștii:

Gospodăria țărănească conservată in situ din satul Enisala reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale din nordul Dobrogei la începutul secolului al XX-lea. Gospodăria este amplasată în centrul satului, pe partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşul Babadag de localităţile din zona lacului Razim.

Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna.

Planimetria casei este cea tradiţională: cu tindă centrală şi două camere, bucătărie de iarnă şi magazie, având la faţadă şi pe latura dinspre stradă, prispă cu balustradă şi stâlpi. Pe latura din spate, spre nord, pe aproape toată lungimea casei, se află chilerul (spaţiu pentru depozitare).

Anexele au fost reconstruite şi aveau, în viaţa satului, o funcţionalitate adecvată la practicarea ocupaţiilor şi meşteşugurilor. Ele erau adăpost pentru animale, loc de depozitare a cerealelor sau a nutreţului pentru vite, a atelajelor şi uneltelor. Aceste anexe au devenit acum spaţii de reprezentare a colecţiilor. Pot fi văzute în aceste spaţii: instrumentar agricol; căruţe pictate, tipic dobrogene; unelte pescăreşti: scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit, instrumentar pentru industria casnică.

 

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară din str. 9 Mai nr.2, tel. 0240 516204.