Toate postările de către Cătălina Popa

Casa Avramide din str. Progresului, nr.32,  invită publicul să aprecieze Canapea de salon, replică după stilul Ludovic al XV-lea, realizată la începutul secolului XXI, din lemn și țesătură de mătase. Obiectul face parte din expoziția tematică permanentă a Casei Avramide.

” Stilul Louis Quinze s-a dezvoltat în Franţa în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, sub domnia regelui Ludovic al XV-lea. Stilul este recunoscut pentru rafinamentul formelor şi decorurilor, prin jocul liniilor elegante ale decoraţiunilor. Se observă o îmblânzire a formelor rigide ale stilului precedent, Ludovic al XIV-lea.Eticheta dură din perioada Regenţei se schimbă cu o atmosferă relaxată şi jucăuşă. Coafurile uşoare şi pudrate, decolteurile şi talia de viespe, fusta foarte amplă erau caracteristice acestei perioade (fotoliile aveau braţele special retrase pentru a încăpea această fustă).Costumul bărbaţilor devine simplu şi elegant, realizat din mătase de diferite culori. Se purtau panglici la gât şi se practica machiajul şi la bărbaţi, pentru a masca ridurile.La curtea lui Ludovic al XV-lea, parfumul se schimba zilnic, iar esenţele preferate erau ambra şi bergamota.

 Pentru prima dată, interiorul era privit ca un întreg, tinzându-se spre combinarea armonioasă a decorului pereţilor, podelei şi mobilei. Forma monumentală se pierde pentru a se însuşi alta nouă, ce înmuia, rotunjea şi înnobila. 

 De cele mai valoroase lucrări ale acestei perioade sunt legate nume celebre, precum cele ale pictorului François Boucher, sculptorului, pictorului şi decoratorului Jean Louis Ernest Meissonier, artizanului german J. F. Oeben, căruia îi aparţin complicate marchetării florale, şi, desigur, Pierre Migeon, favoritul lui Madame de Pompadour. Gama completă de tehnici decorative era reprezentată de marchetărie policromă, sculpturi, medalioane din porţelan de Sèvres, intarsii din lemn, metal, sidef, fildeş, precum şi lăcuirea în stil oriental (tehnica numita “coromandel”, specifică artei chineze, era un procedeu laborios, constând în sculptarea unei răşini organice, care se aplica şi se modela în cinsprezece până la douăzeci de straturi succesive. Pe suprafaţa finală se contura modelul, folosind tipare imprimate pe hârtie de orez, după care se adăugau culorile).Aplicarea ornamentelor din bronz aurit, alături de metalele funcţionale, precum mânere, încuietori sau plăci de blazon, era la modă în această perioadă.

 Stilul de mobilier Louis Quinze înlătură formele rigide, geometrice din construcţia mobilei, reprezentând barocul târziu considerat reprezentativ pentru curtea regală. Acest stil scoate în evidenţă structura lemnoasă a mobilei, liniile curbe ale acesteia.Se utilizează nucul, fagul, stejarul, paltinul, mahonul, palisandrul, mogdalkul, trandafirul în culori naturale sau vopsit. Peste lemn se aplică lac care conferă strălucire pieselor de mobilier, iar tehnicile de bază în decorare sunt sculptura, intarsia, marchetăria, aurirea suprafeţelor.

 Ornamentele specifice sunt cochiliile de scoici, ghirlandele de flori şi frunzele delicate, lujerele cu frunze şi fructe.Scaunele au picioarele uşor curbate, în formă de picior de căprioară, iar canapelele sau şezutul şi spătarul tapiţate, cu scheletul vizibil. Patul nu mai are baldachin, ci doar o consolă peste care se montează perdele sau draperii. Ludovic al XV-lea se caracteriza iniţial prin preluarea de elemente din perioada Romei antice, pentru ca în cea de a doua etapă a sa să fie vizibile influenţele din Grecia antică.Mobilierul din această perioadă renunţă la liniile curbe, revenind la simetrie atât în domeniul arhitecturii, cât şi al ornamentelor. Liniile fluente, continue, atât de utilizate în perioada barocă, dispar, locul lor fiind luat de formele geometrice. Mobilierul Ludovic XV are tendinţe spre forme miniaturale, iar ornamentele rezultă dintr-o îmbinare de elemente romane, greceşti, egiptene şi chinezeşti. Într-un interior decorat în acest stil se vor observa vulturi romani, capete de berbec, cornuri ale abundenţei, dar şi tolbe cu săgeţi, torţe aprinse, flori de câmp aşezate în coşuri sau împletite în ghirlande şi coroniţe. Toate piesele de mobilier sunt sculptate şi pictate, fiind apoi aurite.”

Sursa: https://restauraremobila.wordpress.com/2011/12/20/stilul-ludovic-al-xv-lea/

Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, invită publicul să aprecieze lucrarea ”Fata de la Dunăre”(xilogravură în culori pe hârtie albă, 8/10,), realizată în 1964 de către Eva Cerbu (1924 – 2008).

Lucrarea face parte din colecția de grafică a muzeului și va putea fi vizionată numai în luna mai.

 ”Elevă a lui M. H. Maxy, pe tot parcursul existenței claselor de desen și pictură conduse de el în anii 40, Eva Cerbu, născută Siegler, a asimilat și dezvoltat principiile esențiale, moderne ale învățământului acestui pictor avangardist. Pentru formarea sa au avut importanță, de asemenea cursurile de specializare urmate sub conducerea lui Al. Ciucurencu în anii ’50.

  Eva Cerbu rămâne în primul rând ca portretistă, nu în sensul neaparat al referirii la anumite persoane cunoscute, ci ca făuritoare a unei lumi populate de ființe, care, oricât de imaginare ar fi, fac parte din lumea experienței sale și, în cele din urmă, se integrează și în a noastră. Peisajele tratate în imaginile sale sunt strâns legate de făpturile portretizate de ea și nu pot fi judecate decât în raport cu ele. Figurile sale au osatura constructivă a geometrizării moderne, îmbinată cu singularizarea tipurilor și universurilor lor sufletești. Translația de la pictura in ulei – pe care o abandonează relativ repede – la gravura în lemn și linoleum, se sprijină pe caracterizări în conture abrupte, colțuroase, sintetice, amintitoare ale gravurii expresioniste germane. În perioada deplinei maturizări, desenul ei se îmbogățește cu noi tipuri de delimitare a volumelor, mai învăluitoare, integrând direcții mai ample, venite în sprijinul unor portretizări cu înclinații meditative și definiții bogat nuanțate. Folosind un amalgam cu totul personal de tehnici – pastel, pastel gras, tuș, guașe, tempera, cărbune – ea creează o magmă picturală de rară expresivitate în materialitatea ei originală, concurând din plin la configurarea universului său personal. Figurile Evei Cerbu rămân prezențe puternice, greu de înlăturat, cu gânduri și stări de spirit indefinibile și totuși cu mare impact asupra privitorului. Ele nu pot fi uitate.”

Sursa: https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/eva-cerbu-august-1924-mai-2008-3090295

Vineri, 8 aprilie 2022, ora 18.00, la Casa Avramide (demisol) din str. Progresului, nr.32, va avea loc vernisajul expoziției ”O PASIUNE ÎN CULOARE”, expoziție personală care marchează debutul ca artist plastic amator a Doamnei Dr. Ing. Prof. Anișoara Ivanov.

Expoziția va fi putea fi vizitată în perioada 8 – 24 aprilie 2022.

Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, invită publicul să aprecieze o lucrare care face parte din colecția de icoane a muzeului, intitulată ”Buna Vestire” (tempera/lemn și foiță de aur), icoană în stil postbizantin realizată într-un atelier lipovenesc.

Casa Avramide din str. Progresului, nr.32,  invită publicul să aprecieze lucrarea ”Pasăre” (ceramică glazurată), aparținând colecției de artă decorativă europeană, lucrare al cărei creator este Eugen Ispir (n. 1909, Văratec, Neamț – d. 1974, București) și care este expusă ca parte a expoziției temporare dedicate autorului.

”Eugen Ispir a fost un artist complex, polivalent, care s-a afirmat printr-o tehnică interdisciplinară. Pictorul s-a născut pe 9 martie 1909 în satul Văratec din județul Neamț și a încetat din viață în iulie 1974, la București. După studiile gimnaziale de la Târgu Neamț, el a absolvit Școala Normală „Mihai Eminescu” din Botoșani și Academia de Arte Frumoase din Iași, România (Promoția 1932). Domeniile de activitate în care s-a desfășurat au fost educația, cultura și arta. Eugen a lucrat cu îndemânare pictură de șevalet, grafică, sculptură, artă monumentală, ceramică și sticlă. Ultimul deceniu de viață și l-a petrecut în regiunea Veneto din Italia, un spațiu care a inspirat și a promovat artiști de renume mondial.

Modalitatea de exprimare a lui Eugen Ispir a fost puternic influențată de creațiile artiștilor francezi, pe care le-a admirat în călătoriile lui. În demersul său artistic, maestrul a redus figurativul la forța expresivă a culorilor. Cu toate că se identifică o tendință a stilului către Fovism, Ispir s-a jucat cu volumul. A obținut chiar și un brevet de inventator pentru rășini colorate. Lucrările sale au o mare valoare plastică. Meritele omului de cultură au fost încununate cu decorații din partea unor țări în care a făcut schimburi de experiență.

Prolifica creația artistică conține cicluri tematice precum: „Drumurile și amintirile lui Ion Creangă”; „Pe urmele Unirii”; „Delta Dunării”; „Reconstrucția orașului Iași”; „Priveliști din opera lui Mihail Sadoveanu”. La acestea se adaugă: naturi statice; compoziții cu personaje, animale și păsări; compoziții istorice evocatoare ale vieții lui Ștefan cel Mare; peisaje din Paris, Veneția și Odessa; compoziții abstracte. A executat lucrări de artă decorativă și decorații murale în București, Balotești, Brașov, Galați, Slobozia și Târgu Neamț.

Lucrările lui Eugen Ispir fac parte din colecții particulare, precum și din patrimoniul cultural gestionat de instituții de cultură naționale și internaționale. În colecțiile Complexului Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea sunt 77 de bunuri culturale din etape diferite de creație.

Inspirat de unul dintre cele mai importante izvoare de cunoaștere ale istoriei, ceramica, Eugen Ispir a modelat figurine și plăci ceramice în ronde-bosse și relief scufundat. Cele 31 de plăci din Colecția de Artă Decorativă Europeană a Muzeului de Artă din Tulcea sunt lucrate din argilă. Majoritatea reprezentărilor incizate sunt definitivate prin glazurare. Culorile din compozițiile ceramice par obținute din oxizi metalici diferiți, aplicați sub formă de emulsii.

Temele tratate sunt: femeia, jocul, țăranca, procrearea, viața intrauterină, natura, animalele, păsările, universul acvatic. Formele sunt stilizate, construite cu linii predominant curbe continue și ferme, încadrate frecvent în chenare. Ritmul liniar este ușor de recunoscut. Caracterul grafic este grațios, plin de blândețe prin traseul său jucăuș.”

Sursa: https://artamuzeutulcea.ro/expozitie-de-placi-ceramice-eugen-ispir-la-casa-avramide/

Vineri, 25 martie 2022, ora 10.30, în Sala de festivități a Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” din Tulcea, str. Isaccei, nr. 16A, va avea loc evenimentul „In memoriam Panait Cerna”(26 august – 26 martie 1913) -109 ani fără el ”.

Organizatori: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea și Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

Ce spun organizatorii:

”La comemorarea a 109 ani de la trecerea în neființă, ne propunem să aducem în atenția publicului tulcean poezia lui Panait Cerna și Casa Memorială din satul natal. Sunt invitați să recite elevi de la: Seminarul Teologic Sf. Ioan Casian coordonați de prof. pr. Nicolae Justinian și Școala Gimnazială Nr. 12 coordonați de prof. Mihaela-Evelina Cernățeanu. Doamna prof. Floarea Calenic și Domnul prof. Mihai Marinache vor conferenția despre viața și opera poetului, iar organizatorii vor completa evenimentul cultural cu o expoziție de carte, prezentări și filme documentare.

La 26 septembrie 1881 se năștea în comuna Cerna, fiul învățătorului Panait Stanciof și al Mariei Tașcu, cel care va fi cunoscut în literatură cu numele de Panait Cerna. De la debutul din 17 ianuarie 1897 în revista Povestea vorbei cu poezia Sonet și până se stinge are o activitate publicistică remarcabilă. Creaţia poetică a lui Panait Cerna cuprinde pe lângă poeziile publicate în volumul din 1910, premiat de Academia Română, şi alte poezii răspândite în reviste culturale ale vremii, mai ales în Sămănătorul şi Convorbiri literare, unele adăugate postum în ediţiile următoare. Opera sa a fost întregită de studiile filozofice Lirica de idei, Eminescu şi Faust care au în vedere estetica operei literare. Prin întreaga sa creaţie, poetul, care a debutat în literatură în perioada posteminesciană şi sămănătoristă de la sfârşitul secolului al XIX–lea, se impune apoi ca un creator original, optimist până la beatitudine chiar şi în momentele tragice ale vieţii. Este elogiat de Simion Mehedinți, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu și alții. Se stinge la doar 31 de ani răpus de tuberculoză.

Aspectele cele mai importante privind viaţa şi opera poetului filozof Panait Cerna sunt ilustrate în cadrul expoziţiei documentare organizată la  Casa Memorială din Cerna în sezonul turistic.”