Lucrarea LUNII FEBRUARIE la Muzeul de Artă

lucrarea lunii februarieInstitutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea vă invită să vizionați

Lucrarea Lunii FEBRUARIE la Muzeul de Artă

Pe parcursul lunii FEBRUARIE 2017, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2, publicul poate viziona lucrarea artistului Constantin Găvenea (1911-1994), „Strada Progresului iarna”, aparținând colecției de grafică.
”Rămas orfan de tată în Primul Război Mondial, Constantin Găvenea este crescut de mamă, în casa scriitorului Nestor Urechia, profesor la Școala de Poduri și Șosele din București. Elisabeta Găvenea se află în serviciul familiei Urechia și aici fiul ei ia primul contact cu artele frumoase prin intermediul lui Aimee, fiica lui Nestor Urechia. Studiind artele la Paris și continuând să picteze în casa tatălui, ea este primul artist pe care-l întâlnește Constantin Găvenea.
Tot în casa lui N. Urechia, viitorul artist îl cunoaște pe Nicolae Tonitza. Dat fiind că talentul tânărului Găvenea devenise cunoscut în perioada studiilor de la Școala normală de învățători din Ploiești, este încurajat să urmeze artele frumoase de către Costin Petrescu și Camil Ressu. Din cauza dificultăților materiale, renunță la studiile artistice și alege să urmeze cariera de învățător prin diferite sate din țară. La Sarichioi, județul Tulcea, funcționează până în anul 1942.
Ca artist rămâne autodidact. Până în 1967, funcționează ca profesor de desen și modelaj la Secția de arte plastice a Școlii de muzică din Tulcea. Expune constant la saloanele de artă și deschide numeroase expoziții personale, în România și peste granițe. Critici renumiți, precum Ion Frunzetti, Dan Grigorescu, Andrei Pleșu, Radu Ionescu, Cornel Radu Constantinescu, îi comentează elogios aparițiile pe simeze.
Moare în Decembrie 1994, la Tulcea.”

(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1859517480933357&set=a.1504304896454619.1073741828.100006253695393&type=3&theater )

În anul 2007, Constantin Găvenea a fost declarat Cetățean de Onoare al orașului Tulcea