Final proiect ETNO-COPILĂRIA

etno2Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea anunță

 Finalul proiectului ETNO-COPILĂRIA

la Muzeul de Etnografie și Artă Populară

Miercuri, 24 iunie 2015, ora 12.00, la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din str. 9 Mai, nr. 2, va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Etno-copilăria. Muzeul – punte de legătură între ieri și azi, inițiat de ONG CELISEA Tulcea și finanțat de Consiliul Local al Municipiului Tulcea.

 ”Proiectul și-a propus, în luna dedicată copiilor, să evidenţieze elemente ale ethnosului local şi naţional, cultivarea dragostei pentru tradiţiile şi obiceiurile poporului român şi a celorlalte etnii conlocuitoare în rândul copiilor, părinţilor şi cadrelor didactice, prin implicarea directă a acestora.

 Principala activitate din acest proiect a fost Gala Premiilor Micul Etnograf (16 – 17 iunie 2015, Muzeul de Etnografie și Artă Populară), eveniment care a susținut păstrarea identităţii culturale prin cunoaşterea şi menținerea vie a tradițiilor într-o societate ameninţată de procesul globalizării.

În cadrul evenimentului au fost implicați peste 1400 elevi, cadre didactice, părinți care au desfășurat activităţi cu teme din cultura tradiţională. Au fost 55 de momente artistice susținute de copii și de Ansamblul Aromân DOR din Sarighiol de Deal și Ansamblul Folcloric Dorulețul din Tulcea.

 Expoziția Artă populară şi meşteşuguri  dobrogene s-a bucurat de un real succes. Concursul de înșirat mărgele și cel de țesut a fost câștigat de elevi din clasele a IV-a A și a II-a B de la Școala Gimnazială Nr. 12 și de elevi de la Cercul de Etnologie și Folclor din cadrul Palatului Copiilor Tulcea.

 PARTENERI: Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea; Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea

 COLABORATORI: Filiala Tulcea a Crucii Roșii Române; Primăria Municipiului Tulcea – Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”;  Asociaţia Culturală „Doruleţul” Tulcea; Ansamblul Folcloric Aromân „Dor”, sat Sarighiol de Deal, com. Beidaud, jud. Tulcea; Asociația pentru Transformarea prin Educație a Deltei Dunării.”

etno1

(dr. Iuliana Titov – Șef secție Muzeul de Etnografie și Artă Populară / coordonator proiect)

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară (tel. 0240 / 516204).

  comunicat de presa Etno-copilaria