Joi, 1 august 2024, la ora 15:00, la parterul Casei Avramide din str. Progresului, nr.32, va avea loc deschiderea celei de-a XIV-a ediții a expoziției de postere „Restaurarea ilustrată”.
Ce spun organizatorii:
”Inițiată în colaborare cu Asociația Conservatorilor și Restauratorilor din România, expoziția prezintă munca specialiștilor din 13 instituții din țară, ilustrată în 34 de afișe.
O parte din aceste laboratoare înființate ca efect al Legii 63/ 30 octombrie 1974 au răspuns apelului Asociației Conservatorilor și Restauratorilor din România, dar și Institutului nostru și sunt prezente atât cu postere prin care își expun activitatea desfășurată în spatele ușilor închise, dar și fizic, alături de noi, și pe această cale le mulțumim.
Posterele prezintă procese de conservare și restaurare din diferite domenii (textile etnografice, arheologice; suport papetar, metal, lemn, pictură pe lemn, monumente istorice, sticlă, ceramică, materiale din colecțiile de entomologie, botanică și obiecte din piatră) provenite din achiziții, donații, recoltări din teren, descoperiri arheologice. Munca depusă este asiduă, restaurarea și conservarea fiind domenii ce solicită interrelaționarea științifică atât în investigațiile realizate, materialele dar și ustensilele utilizate.”
https://www.facebook.com/photo?fbid=1011040064355836&set=a.408230544636794