Pe tot parcursul lunii septembrie, la Muzeul de Istorie si Arheologie din Parcul Monumentul Independentei veti putea viziona un instrument de scris din perioada romana – stylus.
Obiectul a fost descoperit in 1973, in cadrul sapaturilor realizate la villa-rustica de la Niculitel, valea Capaclia din judetul Tulcea si se incadreaza cronologic in perioada secolelor II-III p. Chr.
Lucrat din bronz, acest tip de instrument era folosit pentru a scrie sau a desena pe tablite cu ceara, realizate din lemn, cu una din fete acoperita cu un strat subtire de ceara.
De la cuvantul latin stylus provine si cuvantul stilou, inventie brevetata in Franta de romanul Petrache Poienaru in anul 1827. Era un toc rezervor pe care autorul la denumit Condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala
Asadar, mergeti la Muzeul de Istorie si Arheologie sa faceti cunostinta cu stramosul stiloului!