În luna NOIEMBRIE 2025, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, publicul este invitat să aprecieze „Geamie la țară. Dobrogea” (acvaforte color), realizată de Marieta Besu în anul 1991.
Lucrarea face parte din colecția de grafică a muzeului și surprinde farmecul tradițional al Dobrogei într-un stil unic. De obicei păstrată în depozitul colecției, lucrarea poate fi admirată în premieră în această lună, în cadrul expoziției permanente.
”Mi se pare firesc să muncesc în fiecare zi.” (Marieta Besu)
Marieta Besu s-a născut în data de 22 octombrie 1956 la Aiud, județul Alba. A absolvit Liceul de Artă din Deva și Institutul de Arte Frumoase ”Nicolae Grigorescu” din București (promoția 1979). Între profesorii săi se numără I. State, V. Kazar, Octav Grigorescu.
A debutat în 1979, la Salonul Național de Grafică București.
Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța.
Este grafician (grafică de șevalet, gravură metal, grafică publicitară), pictor, ilustrator de carte, scenograf.
A efectuat numeroase călătorii de studii și documentare în țară și străinătate.
Lucrările sale au fost prezente în numeroase expoziții personale și colective, au fost apreciate și premiate.
”Complet și complex: un artist cu lucrări în muzee și colecții particulare de pe întreg mapamondul. Marieta Besu, constănțeancă prin adopție, este „prezentă” prin lucrări în întreaga Românie dar și în Japonia, Olanda, Emiratele Arabe, Macedonia, Belgia, Serbia, Franța, Italia, Slovenia, Bulgaria, Mexic, Canada, SUA, Danemarca, Israel, Corea, Rusia, Suedia, Ecuador, Finlanda, Ungaria.
Un om în adevăratul sens al cuvântului, frumos, drept, cu principii. „Mă uit, văd, accept dar nu pot să fac”, ne-a spus Marieta Besu despre lucrurile neplăcute întâlnite.”
Surse: https://www.facebook.com/MuzeuldeArtaCasaAvramide , https://marietabesu.wordpress.com/about/ ,
https://povestilemariinegre.eu/lupa-artis-marieta-besu-artist-lumina-acceptare/