Ediția a IV-a a Simpozionului național ”Conservarea patrimoniului natural și peisagistic – premisă a dezvoltării durabile”

Afis simpozion 2015Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea anunță:

În perioada 24-26 septembrie 2015, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea, în parteneriat cu Administrația Parcului Național Munții Măcinului, organizează Simpozionul național Conservarea patrimoniului natural și peisagistic – premisă a dezvoltării durabile, ediția a IV-a.

  ”Temele abordate în cadrul simpozionului privesc aspecte legate de cercetarea, conservarea și managementul ariilor naturale protejate, precum și educația pentru cunoașterea și protejarea rezervațiilor naturale. La manifestarea științifică sunt invitați cercetători,  administratori/custozi de rezervații naturale, muzeografi, precum și reprezentanți ai altor instituții sau organizații neguvernamentale ce activează în domeniul protecției naturii.

 Și-au anunțat participarea specialiști din parcurile naționale Munții Rodnei, Munții Măcinului și Retezat, de la muzeele de științele naturii din Constanța, Craiova și București, Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române și din Universitățile București și Cluj-Napoca, precum și de la agențiile de protecția mediului Brăila și Tulcea.

 Lucrările simpozionului vor începe joi, 24 septembrie, ora 9,30 și se vor desfășura în sala de conferințe a Centrului Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, str. 14 noiembrie nr. 1. Simpozionul se va încheia sâmbătă, 26 septembrie, cu o deplasare în Parcul Național Munții Măcinului.

 Organizarea acestei manifestări științifice a fost posibilă cu suportul financiar al S.C. Fil Construct Srl Sarichioi și S.C. Delta Samitur Srl Tulcea Tulcea.”

 

      Cristina DINU –  Șef serviciu Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării