Dobrogea – Jurnal de calatorie

Dobrogea-jurnal-de-calatorieVineri, 2 august 2013, la ora 16.00, la Muzeul de Arta din str. Grigore Antipa nr.2, va avea loc vernisajul expozitiei de lucrari ale artistului constantean Florin Ferendino intitulata Dobrogea-Jurnal de calatorie care va fi prezentata de cunoscutul expert, critic de arta si cercetator Doina Pauleanu.

Florin Ferendino s-a nascut in 1947 la Constanta, a absolvit in 1971 Facultatea de Arte Plastice – I.P. Bucuresti, iar in 1982 Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu Bucuresti. Din 1979 este membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Este un artist complet si complex, care lucreaza neincetat, cu un palmares bogat ce cuprinde atat expozitii de grup cat si personale. De la Constanta la Bucuresti, de la Yokohama la Mexico City, lucrarile sale au fost admirate in toata lumea. Este unul din cei zece artisti plastici care a experimentat experienta Balcic. Opera sa aduna fragmente de natura transfigurate prin puterea sensibilitatii. In creatiile sale lumina este calda, tandra, invadeaza obiectele si spatiile si le integreaza intr-o armonie perfecta.

Expozitia Dobrogea – Jurnal de calatorie ne invita sa parcurgem cu ochii sufletului un taram aparte, in care putem uita de timp si timpuri si ne putem aminti de noi insine.

Expozitia va putea fi vizitata in lunile august – octombrie 2013.