Anuala Dobrogeana de Arhitectura

In perioada 19-26 aprilie 2013, Casa Avramide din str. Progresului nr. 32 va gazdui ANUALA DOBROGEANA DE ARHITECTURA, serie de manifestari culturale organizata de ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA – FILIALA DOBROGEA, care va incepe vineri, 19 aprilie, ora 17.00, cu vernisajul unei expozitii compozite ce va prezenta proiecte si fotografii de arhitectura.

ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA – FILIALA DOBROGEA este compus din cei 210 arhitecti din judetele Constanta si Tulcea.

ANUALA DOBROGEANA DE ARHITECTURA este un eveniment cultural care isi propune sa prezinte cele mai noi proiecte realizate in judetele Constanta si Tulcea si sa aduca in dezbatere problemele actuale ale profesiunii de arhitect.

In cadrul manifestarilor prilejuite cu aceasta ocazie, vor fi prezentate si discutate aspecte ale arhitecturii, ale spatiului urban, se vor organiza dezbateri pe probleme urbanistice si se va organiza SEARA  ARHITECTURII, in cadrul careia cele mai bune proiecte de arhitectura realizate in ultimii ani in municipiile Tulcea si Constanta si prezentate in expozitie vor primi cate un PREMIU SPECIAL AL MASS-MEDIA.

Relatii suplimentare OAR Filiala Dobrogea, tel. 0241 520 443, e-mail: oar_cta@yahoo.com