”Rețeaua Națională a Muzeelor din România, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, propune publicului larg, comunității industriilor culturale și creative, mediului politic și administrativ o expoziție inedită despre valoarea patrimoniului cultural și al colecțiilor muzeale pentru societate. Expoziția ”Muzeul pentru tine!” va avea loc în perioada 09 noiembrie – 31 decembrie 2022, la sala Tancred Bănățeanu a Muzeului Național al Țăranului Român, și este configurată în jurul unui concept curatorial care relaționează, prin analogie cu miracolul vieții și al naturii, poveștile a zeci de piese de tezaur sau de patrimoniu provenite din colecțiile a mai multor muzee din toată țara, într-un spectacol vizual care nu poate fi ratat.
Intenția acestei expoziții este de a construi o relație durabilă cu mediul politic, administrativ, creativ și cu publicul de orice tip, oferindu-i experiențe de cunoaștere și de interacțiune unice și memorabile cu colecțiile muzeelor pentru înțelegerea valorilor economice, sociale, culturale și educative ale acestora. Ceea ce veți vedea și aprecia a fost rezultatul unui efort colaborativ impresionant care a implicat participarea a 26 de muzee de diferite tipuri și domenii: Complexul Muzeal Național ASTRA Sibiu, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, ICEM Tulcea – Institutul de Cercetări Eco-Muzeale, Muzeul Banatului Montan din Reșița, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul de Artă Brașov, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Județean Vrancea, Muzeul Golești, Muzeul Dunării de Jos din Călărași, Muzeul Județean Buzău, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeul Județean Mureș, Muzeul Județean Teleorman, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Maramureșan din Sighetul-Marmației, Muzeul Național al Agriculturii Slobozia, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național al Literaturii Române București, Muzeul Național George Enescu, Muzeul de Artă Centrul Artistic Baia-Mare și Ansamblul Muzeal Național ”Curtea Domnească” din Târgoviște.
Este primul demers curatorial de tip ”blockbuster” din România, apărut din nevoia muzeelor de a fi reconsiderate de către autoritățile administrative și politice și privite ca instituții ce pot schimba substanțial dinamica economică și socială a unei comunități.”
Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, invită publicul să aprecieze ”Ușa pe câmp” (acvatinta, acvaforte, pe hârtie albă groasă, exemplar de artist, 1977) al cărei autor este Nicolae Alexi (n. 1947).
Lucrarea face parte din colecția de grafică a Muzeului de Artă Tulcea și va fi expusă pe parcursul lunii noiembrie.
”Opera lui Nicolae Alexi are o “fermitate imaginativă care ademeneşte spre comparaţii cu proza realist-fantastică sud-americană, desigur cu mijloacele specifice artelor vizuale, ‘secvenţele’ propuse de artist (…) sunt meditaţii asupra unei drame, situaţii problematice general-umane sau cu oarecare specific local. Plăcerea detaliului nu deviază spre barocul estetizant, ci este îndeobşte semnificativă”.
Nicolae Guță – critic de artă
„ Graficianul Aurel-Nicolae Alexi s-a născut la 23 martie 1947, comuna Drăuşeni, în apropiere de Braşov.
Este absolvent al Institutului de Arte Plastice “N. Grigorescu” din Bucureşti, promoţia 1974. În anul următor, a beneficiat de o bursă a Uniunii Artiştilor Plastici, secţia grafică.
După terminarea studiilor, a participat frecvent la saloanele de grafică, la expoziţii personale la Bucureşti (1974, 1977, 1984, 1987, 1991, 1997, 2001, 2002, 2003), în ţară, precum şi în străinătate, în special în Italia.
Dintre participările la expoziţii de grup, menţionăm: Expoziţie itinerantă (China, 1986); Muzeul de Artă Contemporană Goteborg, Suedia (1995); Gallerie Tegneforbundet Oslo, Norvegia (1997); Nurnberg, Germania (1997); Bienala de Artă Contemporană, Abu-Dhabi, Sharjah, Emiratele Arabe Unite (1997); Biblioteca Municipalităţii, Saint Remy de Provence, Franţa (1998), Elveţia (2000), Seul şi Chioggia (2003) etc.
În ţară, a participat la expoziţii în Bucureşti, Piteşti şi Constanţa. A mai avut expoziţii personale la Institutul de Cultură Italian din Bucureşti, Craiova, Constanţa şi Erlangen. În 2011, a participat la expoziţia profesorilor Departamentului de grafică al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, deschisă la UNA Galeria.
În 1990, a devenit cadru universitar al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.
A obţinut distincţii importante, printre care Premiul Academiei “Mercurion” (Roma, 1984); Premiul “Cultura pentru Europa” (Roma, 1986); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAP) pentru activitatea artistică (1987); Medalia de aur la Bienala de Artă Contemporană Emiratele Arabe Unite (1993); Marele Premiu UAP pentru activitatea artistică (1998); Premiul UAP secţia grafică (2006).
A fost distins, în 2000, cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în Grad de Ofiţer.
A fost preşedinte al UAP (1993-1999) şi vicepreşedinte al UAP (2002-2006).”
Casa Avramide din str. Progresului, nr.32, invită publicul să aprecieze ”Oală”, obiect din cupru, realizat într-un atelier românesc (sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX).
Obiectul face parte din colecția de artă decorativă orientală a Muzeului de Artă Tulcea este expus la Casa Avramide în cadrul expoziției temporare „Vase pentru foc”.
Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, invită publicul să aprecieze ”Hanul lui Mamut” – ulei pe pânză, al cărei autor este Samuel Mützner (1884 – 1959).
Lucrarea face parte din colecția de pictură a Muzeului de Artă Tulcea și este expusă permanent.
„ S-a născut şi a murit la Bucureşti. Între timp, a fost probabil cel mai călător dintre pictorii de la noi. I-au plăcut Germania şi Parisul pentru şcoală, a lucrat cu Claude Monet pe la începutul secolului trecut. “…A devenit impresionist nu prin educaţie, ci printr-o predispoziţie cu totul naturală, inerentă caracterului şi vizualităţii sale”, au observat chiar contemporanii săi la un popas artistic la Ateneul Român.”
„Copil născut şi crescut pe strada Academiei, total diferită de actuala, aflată în apropierea dealului de vis-à-vis de Cişmigiu, azi ras, aproape dispărut, Samuel Mützner a putut vedea dărâmarea Turnului Colţei şi tăierea bulevardelor largi înlocuind maghernițe sordide şi drumuri ca de ţară. A fost, aşa cum relatează în Amintiri fratele mai mare, „un băiat drăguț blond, cu ochii verzi-căprui, sănătos şi fără pic de şiretenie, un caracter excelent”.
Între 1899-1900 urmează scurt timp Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, avându-i ca profesori pe Eugen Voinescu, Vladimir Hegel şi George Demetrescu Mirea.
La numai 15 ani, pe spezele aceluiaşi frate, este trimis la München şi încredințat protecţiei colegului puțin mai mare, prietenului şi viitorului său martor la starea civilă, Iosif Iser. Spiritul academismului specific şcolii müncheneze îi rămâne însă străin şi în preajma anului 1903 pleacă la Paris, înscriindu-se la Academia Julian, la cursurile lui Jean Paul Laurens. Familiarizarea cu mediul „rapins” al pictorilor debutanți se face foarte repede. Dintre aceştia nu lipsesc românii Jean Steriadi, Ştefan Popescu, Camil Ressu.
În cele din urmă, considerând că pierde timpul în atelierele închise, evadează în mahalalele şi satele din împrejurimile Parisului, preferând pictura în aer liber, caracterizată printr-o limpezire a paletei. Tonurile închise, mohorâte ale perioadei müncheneze sunt abandonate, valorația clarobscurului fiind înlocuită prin încorporarea luminii în culoare. Este perioada franceză premergătoare anului 1908, aceea a şederii sale la Giverny alături de Claude Monet, pe care nu numai critica de specialitate, dar şi Mützner însuşi o consideră hotărâtoare în evoluţia sa artistică. „Cei doi ani petrecuţi în satul Giverny în preajma lui Claude Monet au fost pentru mine deschiderea drumului către lumină şi culoare” – va scrie S. Mützner în însemnările de la sfârşitul vieţii.
Următoarea etapă decisivă pentru pictor este aceea a marilor călătorii, care a durat şapte ani, din 1912 până în 1919.
Marele succes financiar al expoziției din 1912, de la Ateneul Român, cu lucrări din Franţa şi Algeria, îi lasă în buzunar o sumă de 30.000 franci de aur, considerabilă pentru acele timpuri. Sensibilizat de povestirile colegului japonez Kanokogi şi mereu avid de peisagii noi sub o lumină mereu alta, la numai o săptămână după închiderea expoziției pleacă din Bucureşti, traversează Oceanul Atlantic şi, străbătând America, fără altă întrerupere decât la Honolulu, ajunge în Japonia. Aici el caută „locurile şi tipurile specifice, faimoasele temple budiste sau şintoiste, pagodele cu şapte etaje, casele de ceai cu sute de lanterne de hârtie, viața de pe străzi, casele cu gheişe…” Oarecum decepționat de atmosfera pestriță americano-japoneză din Tokyo, se refugiază în vechea capitală Kyoto, poate „cel mai fericit loc” în ceea ce priveşte creaţia sa, după cum va mărturisi însuşi peste 35 de ani, dar şi la Nagasaki şi în localităţi mai retrase, unde timpul nu schimbase nimic din înfăţişarea vechii civilizaţii nipone.
Peregrinările continuă: China, Coreea, Filipine, Ceylon, din nou Japonia, apoi New York. Aici găseşte „atmosferă enervantă, prea multă lume grăbită, prea mult vuiet, prea multă civilizaţie”. Lucrează însă intens şi expune la Ralston Galeries (Broadway noaptea, Lacul din Central Parc, Biserica St. George, Prima comuniune, Ceaţă pe Hudson, Soare de Noiembrie, Zi cenuşie în New York, Hudson toamna ş.a.). Din această perioadă s-a păstrat într-una din cele mai mari colecții particulare din Bucureşti lucrarea Broadway noaptea. Se reîntoarce spre lumina violentă şi vegetația luxuriantă a tropicelor, care inițial îl copleşiseră în Ceylon şi pe care le regăseşte cu şi mai mare încântare în Marea Caraibilor, în Porto-Rico, în Venezuela, la Caracas şi în Insula Margarita.
Ca majoritatea pictorilor români, Mützner a simţit o atracție irezistibilă pentru tot ceea ce a însemnat Balcicul, însorita localitate răsfirată la marginea Mării Negre, a cărei atmosferă specifică îi amintea de poezia inefabilă a Orientului, mediu ideal pentru explorările lui în domeniul luminii şi al culorii. Până după cel de al doilea război mondial, Mützner va realiza în acest loc mirific o amplă suită de pânze, care-l vor consacra ca pe un pictor al Balcicurilor. În aşezarea cu case vechi tătăreşti şi grădini adunate în căldarea scobită de stâncile albite de soare, Samuel Mützner şi Rodica Maniu şi-au clădit cu o artistică neprevedere, pe un teren mişcător, deasupra golfului, o casă cu o terasă mare, încărcată de petunii şi cuiburi de rândunele. Avea să se prăbuşească, rămânând în urma ei doar cheile, lăzile cu resturile gospodăriei strânse şi părăsite în grabă, alături de amintirile atât de dragi.
Apropierea celui de al doilea război mondial este o perioadă foarte grea pentru Mützner. Artistul este nevoit să-şi întrerupă expozițiile, ieşirile la lucru în peisaj şi divorţează formal de Rodica Maniu, ca măcar apariţiile ei publice să poată avea loc. Închis între zidurile atelierului din strada Plantelor, el, marele iubitor de lumină şi soare, îşi continuă activitatea cu sprijinul material şi moral al celei care i-a rămas mereu soție. La fel ca şi Rodica Maniu, care inițial a abordat acuarela, domeniu în care a rămas inegalabilă, tot astfel şi Mützner, silit la izolare din cauza reacţiilor antisemite, dezvoltă o nouă tehnică şi o nouă preferinţă pentru cărbune, pastel şi acuarelă, tehnică de notație rapidă a motivului pictural. Spre deosebire de subiectele similare realizate în ulei, unde exacerbarea luminii solare atinge intensităţi maxime, acuarelele, prin laviuri diafan aşternute, sugerează în pete mari, transparente, vaporozitatea atmosferei. În guaşe şi tempera ce reiau uneori motive picturale mai vechi, opacitatea materiei colorate îi permite o accentuare pronunţat decorativă a formelor, stil pictural utilizat frecvent de artist în peisajele bucureştene postbelice şi mai ales în scenele inspirate de Târgul Moşilor.
În anii de după război, artistul se recăsătoreşte cu soţia sa, începe iarăşi să expună, devine conferenţiar la Institutul de Arte Frumoase, iar peisajele bucureştene, care sunt preponderente în creația sa de acum, grădinile şi parcurile, în special Cişmigiul, colţ predilect de lucru al pictorului aflat în pragul bătrâneţii, readuc ceva din problematica plein-air-ului. Vibraţia luminii strecurate prin frunzişul arborilor, broderia țesută de razele soarelui, bogăția nuanţelor obținute prin suprapuneri repetate, execuţia spontană, liberă sunt proprii acestei perioade. Mützner, care a păstrat de-a lungul întregii sale activități o concepţie realistă în prezentare, îşi dezvăluie acest concept şi în primele lucrări expuse după război. În ultimii ani de viaţă alcătuieşte mai multe cicluri peisagistice din ambianța satului bănățean Bozovici, a celui tulcean, precum şi a celui sighişorean. Şi-a păstrat până în ultimul moment al vieţii o remarcabilă tinerețe spirituală, lucrând cu multă asiduitate şi pasiune. Puțin după moartea soției sale, se stinge şi el din viaţă, în anul 1959, la vârsta de 74 de ani, doborât de boală şi de singurătate sufletească.”
Surse: https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/licitatii-de-top-falsurile-care-au-schimbat-piata-6741383 , https://propagarta.ro/imagini-video/samuel-mutzner-pe-urmele-lui-claude-monet-art-safari-2021/
Casa Avramide din str. Progresului, nr.32, invită publicul să aprecieze ”Mangal” (vas metalic în care se aprind cărbuni şi care serveşte iarna pentru încălzit celor care se află în aer liber), obiect realizat într-un atelier balcanic, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
„Bunul este un mangal cu piese lipsă. Mangalul este alcătuit din bază (picior) și corp (vatră). Piciorul are forma unui trunchi de con, bombat inferior. El este decorat cu cercuri concentrice obținute prin modelare și incizare. Deasupra lui urmează vatra, care acționa și ca bol de cenușă. Ea are formă semisferică, inspirată după un bulb. Superior este prevăzută cu două mânere și o bancă, pe care se sprijinea capacul. Piciorul și torțile sunt prinse cu nituri. Mânerele sunt turnate și se mișcă pe un ax. Forma lor este neregulată, inspirată după frunze.”
(Daniela Iacoblev-Barău, Muzeograf IA, Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-Dobrogean, ICEM Tulcea)
Obiectul face parte din colecția de artă decorativă orientală a Muzeului de Artă Tulcea este expus la Casa Avramide în cadrul expoziției temporare „Vase pentru foc”.
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea vă invită să participați la evenimentul
„Acasă la Panait Cerna – 141 ani de la nașterea poetului”
Duminică, 25 septembrie 2022, ora 12.00, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea – Muzeul de Etnografie și Artă populară în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea vă invită la Casa Memorială „Panait Cerna” din localitatea Cerna pentru a participa la evenimentul dedicat poetului dobrogean.
Ce spun organizatorii:
”La celebrarea a 141 ani de la nașterea poetului, ne propunem să aducem în atenția publicului tulcean poezia lui Panait Cerna și Casa Memorială din satul natal. Sunt invitați să susțină momente artistice elevi de la Școala Gimnazială „Panait Cerna” și din cadrul Ansamblului meglenoromân „Altona”. Personalități culturale ale județului Tulcea vor susține alocuțiuni cu privire la importanța poetului în panteonul literar național.
Invitați speciali: prof. Dumitra Petrică, autoarea volumului „Cerna – Pagini de monografie locală”, prof. Mihai Marinache, membru fondator și președinte al Asociației „Aegyssus”a Scriitorilor din jud. Tulcea.”
