decembrie 2017

Proiectul PARCUL ARHEOLOGIC AEGYSSUS III la final

By Anunțuri | Nu are comentarii

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea și partenerii săi anunță închiderea proiectului PARCUL ARHEOLOGIC AEGYSSUS III, finanțat de UAT MUNICIPIUL TULCEA în sesiunea de finanțări 2017.

Proiectul se află la a treia ediție și a fost propus în cadrul Programului Parteneriate al Primăriei Municipiului Tulcea urmărind dezvoltarea sectorului educației și activităților culturale în parteneriat cu instituțiile de cercetare-dezvoltare și în acord cu politica UE, în intervalul 2014-2020.

Principalul obiectiv al acestui proiect constă în realizarea unui parc arheologic în situl AEGYSSUS. Astfel, vor fi valorificate din punct de vedere științific și turistic structurile antice cercetate în perioada 1971-1998.

AEGYSSUS este unul dintre cele mai importante orașe romane de la Dunărea Inferioară, aici fiind descoperită și cea mai timpurie inscripție romană din Dobrogea încadrată cronologic în timpul domniei împăratului Titus, între anii 80-81 p.Chr. Începuturile așezării datează din secolele IV-III a.Chr. și sunt dovedite prin ceramica getică și elenistică descoperită aici. Ulterior, în perioada romană, orașul va beneficia de așezarea geo-strategică deosebită și va cunoaște o prosperiate remarcabilă până la începutul secolulului VII p.Chr. când incursiunile avaro-slave vor conduce la prăbușirea administrației romane în provincia Scythia. Reluarea locuirii pe ruinele anticului AEGYSSUS se produce în contextul revenirii Imperiului Bizantin la Gurile Dunării, la sfârșitul secolului X și va dura, cu unele întreruperi, pe parcursul secolelor următoare.

Principala activitate desfășurată în cadrul proiectului o constituie organizarea cercetărilor arheologice la AEGYSSUS și punerea în valoare a sitului antic.

În acest demers, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” colaborează cu o serie de instituții de cercetare și învățământ superior din România și din Europa: Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași, Società Friulana di Archeologia (Udine, Italia), Ludwig-Maximilian Unversität München (Germania).

 

Finanțator:

UAT Municipiul Tulcea

 

Partener și cofinanțator:

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea

DUBLĂ LANSARE DE CARTE la Casa Avramide

By Evenimente | Nu are comentarii

Sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 11.00, la Casa Amide din str. Progresului, nr.32, va avea loc lansarea a două noi apariţii editoriale ale Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, anume: volumul 15 din revista Peuce și „Omul, Fluviul şi Marea. Studii de arheologie şi istorie în onoarea lui Florin Topoleanu la a 65-a aniversare”.   

Ce spun specialiștii:

 

Volumul 15 din revista Peuce: ”În cele 352 de pagini ale volumului au fost strânse contribuţii importante privitoare la istoria şi arheologia regiunii Dunării Inferioare din perioada timpurie a epocii fierului până în epocă medievală. Cititorii pot găsi informaţii ştiinţifice de cea mai înaltă calitate privitoare la cercetări arheologice din zona Niculiţel, Isaccea (Noviodunum), Baia sau Turcoaia (Troesmis), dar şi o serie de studii interdisciplinare (antropologie, arheozoologie).”

„Omul, Fluviul şi Marea. Studii de arheologie şi istorie în onoarea lui Florin Topoleanu la a 65-a aniversare”: ”Apărut la prestigioasa editură MEGA din Cluj-Napoca, volumul strânge 27 de studii menite să omagieze activitatea profesională deosebită a colegului nostru Florin Topoleanu, fost manager al ICEM. Editorii acestui volum sunt George Nuţu, Sorin-Cristian Ailincăi şi Cristian Micu, toţi specialişti ai aceleiaşi instituţii. Deşi tematica principală este arheologia romană, în cele 506 pagini se pot regăsi şi articole de istorie modernă, istoria artei, arheologia sării sau epigrafie.”

Lucrarea Lunii DECEMBRIE la Muzeul de Artă

By Evenimente | Nu are comentarii

Pe parcursul lunii DECEMBRIE 2017, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2, publicul poate viziona lucrarea artistului Tache Papatriandafil (1903 – 1951), „Pont-Neuf”, aparținând colecției de pictură. 

”În mai puţin de 50 de ani de viaţă, Tache Papatriandafil a reuşit să se dezvolte ca artist şi să se individua­lizeze în rândul pictorilor ce au activat în cea mai efervescentă perioadă artistică autohtonă, cea interbelică.

Nu a absolvit Şcoala de Belle Arte, ci doar a frecventat cursurile acesteia, ca de altfel şi pe cele ale Academiilor Libere din Bucureşti, fiind elevul lui Arthur Verona sau Petraşcu. În epocă este cunoscut drept unul dintre elevii cei mai iscusiţi ai lui Tonitza, care nu îl uită în desele cronici artistice. Debutul său se consumă în 1924, la Salonul Oficial, iar anii ce urmează surprind participări cu succes, fiind premiat pe rând în 1926, 1927 şi 1928.

În 1929, fiindu-i acordată o bursă, Papatriandafil ajunge la Paris, unde studiază pictura şi desenul. Întors în ţară, va continua să participe la evenimentele artistice ale vremii, fiind prezent atât pe simezele Salonului, dar şi pe cele ale Tinerimii Artistice. În plus, în 1931, ia parte la formarea asociaţiei “Grupul Nostru”, fiind membru al valului de artişti tineri, din care făceau parte Phoebus, Margareta Sterian, Paul Miracovici, Aurel Kessler şi alţii.”

 

Sursa: http://artindex.ro/2012/05/16/papatriandafil-tache/